Translate

Sunday, 19 November 2017

Suntem....

Suntem...


  • Suntem toți praf în ochii iubirii covârșitoare numite dementa.
  • Suntem piese de puzzle, pe care destinul nu le număra vreodată.
  • Suntem zeii de sticla și zeii de gheata și zeii de vita de vie.
  • Suntem microbii existentei la scara miniaturala.
  • Suntem născuți din aceeași țarâna, praf aruncat în ochii existentei.
  • Suntem suflete pierdute ca florile-n oceane de furtuni.
  • Suntem dispersia luminii în picăturile de sânge, radiații ale aceluiași spectru divin
  • Suntem studiul continuu al disecției pe propriul creier, sub protecția unei iubiri iluzorii.
  • Suntem marionetele războiului în vitro, sclavii propriului nostru coșmar..
  • Suntem laitmotivul sarcastic al zilei de azi și de maine.
  • Suntem zeii plăcerii si zeii durerii și zeii facerii lumii , zeii ce au știrbit divina comedie.
  • Suntem cruci vii intre cer și pământ.
  • Suntem mai mult ca perfectul , un prezent discontinuu.
  • Suntem născuți sa respiram sufletele celorlalți 
  • Suntem născuți sa fim mormânt lângă mormânt, sa ne șoptim cuvinte de iubire.
  • Suntem buni doar ca răspunsuri, la întrebările fără sens.
  • Suntem imobilizați în cărucioare cu patru anotimpuri.
  • Suntem șapte miliarde de clone născute din același cuvânt, purtând același război de menținere a propriei identități.
  • ...( Snowdon king / Ionut Caragea)

We are…

We are all dust in the eyes of overwhelming love called dementia.
We are puzzle pieces that destiny never count for.
We are the gods of glass, and the gods of ice, and the gods of the vine.
We are microbes of existence on a miniature scale.
We are born of the same dust, thrown into the eyes of existence.
We are lost souls like the flowers in the oceans of thunderstorms.
We are the dispersion of light in the blood drops, the radiation of the same divine spectrum
We are continuously studying dissection on our own brain, under the protection of an illusory love.
We are the puppets of the “in vitro” war, the slaves of our own nightmare.
We are the sarcastic blame of today and tomorrow.
We are the gods of pleasure, the gods of pain, and the gods of the world, the gods who have stirred the divine comedy.
We are living crosses between heaven and earth.
We are like “pluperfect”, a discontinuous present.
We are born to breathe the souls of others
We are born to be a tomb next to another tomb to can whisper words of love.
We are good only as answers, to meaningless questions.
We are immobilized in trolleys with four seasons.
We are seven billion clones, born of the same word, carrying the same war to maintain our own identity.
… (Snowdon King / Ionut Caragea)

Sunday, 3 September 2017

Life through a porthole...: Despre așteptări si etichete, sau "Efectul Pygmal...

Life through a porthole...:
Despre așteptări si etichete, sau "Efectul Pygmal...
: Despre așteptări si etichete, sau "Efectul Pygmalion".. O denumire sofisticata, pentru una dintre cele mai comune greșeli ...

Despre așteptări si etichete, sau "Efectul Pygmalion"..


O denumire sofisticata, pentru una dintre cele mai comune greșeli din societatea actuala.


Efectul Pygmalion , presupune fenomenul prin care: cu cat sunt mai mari așteptările fata de un om, cu atât acesta va obţine o performanta mai mare. Se bazează pe un test, ( testul Rosenthal & Jakobson, 1968), un tip puternic de profeție auto-împlinita  într-un experiment clasic despre așteptările profesorilor, un experiment simplu, in care elevii au primit un test standard de inteligenta, la sfârșitul testului profesorii au primit o lista cu cinci elevi care se presupunea ca au obținut scoruri IQ neobișnuit de mari si de la care se aștepta sa devina "sprinterii clasei"
In realitate însă, cei cinci copii fuseseră aleși la întâmplare.
Până la sfârșitul anului, toți copiii au câștigat în IQ, dar cei cinci " aleși" au câștigat mult mai mult decât ceilalți elevi. Evident, profesorii i-au tratat diferențiat, după ce li s-a spus să se aștepte la o îmbunătățire bruscă a performantelor.
Această descoperire a primit numele de efectul Pygmalion, după numele sculptorului din mitologia greaca, care s-a îndrăgostit de sculptura sa, statuia unei femei frumoase, pe care  perfecționând-o, statuia a prins viața. Evident este vorba de un mit al auto-depășirii și al performantei. În mod similar, profesorii cărora li s-a prezentat o "imagine  frumoasă" cu cinci elevi au adus acea imagine la viață. Procesul mental este foarte simplu si ușor de utilizat , trebuie doar sa ne setam așteptările :)) doar ca evidențiază un cerc vicios:
Oamenii sunt prizonierii etichetelor!
Fără sa ne dorim acest lucru, suntem prizonierii etichetelor, fără ele neputând defini un om sau acțiunea unui om. Ironia este ca ne conformam acestor etichete, deși sunt motivate pur subiectiv... ( primești o eticheta care presupune ca tu, sa acționezi într-un anume fel, depinzând de multe ori de motivații aleatori cum ar fi: culoarea pieli, de locul in care te-ai născut, daca ai ochii albaștri si parul auriu.. sau nu...:), daca ai un statut social mutual acceptat de societate, daca ești heterosexual ... etc..).
Am citit de curând un citat, care spunea cam asa: "atunci când urăști pe cineva, indiferent cum va acționa acea persoana, o vei uri in continuare "..Nimic mai adevărat !
In mod automat suntem rezultatul așteptărilor celorlalți, inoculați cu ideea ca: "Daca te naști "Găina" nu poți deveni "Acvila"!", tot ce se așteaptă de la tine este sa faci o supa buna, nicidecum sa vii cu pretenții ca poți zbura!
Ei bine, poți sa încerci sa-ți dai drumul de pe gard, în cădere libera,... pătrunsa fiind poate,:) de ideea filozofica care argumentează ca, în fiecare găina trăiește o acvila care așteaptă sa fie eliberata, dar rezultatele o sa fie dezastruoase și o sa confirme doar așteptările despre tine.
Când si cum este posibila schimbarea? Daca este posibila?!...exista multa maculatura ( a se citi literatura de specialitate ), care iți promite asta, trebuie doar sa spui 20 de incantații pozitive si sa respiri de 10 ori profund :)), sau sa citești cărți de transformare ca de ex :" Cum sa înveți sa zbori in 30 de pași", sau "Declanșează Acvila din Tine ! ", "Cerul este limita!"...Exista si un sâmbure de adevăr in asta, doar ca nu cerul este limita noastră, ci orizontul propriei ignorante, inocente la început, auto-cultivată mai apoi.
Pentru a zbura și a ne depășii situația de "Găina", trebuie sa ajungem sa ne înțelegem mai întâi, sa pricepem cum funcționează mecanica proceselor care ne-au adus aici în aceasta situație, mecanismele Input-Output ( mecanica pura, fără poezie, fără rațiuni cu aroma afectiva, pe care mintea nu le recunoaște, fără fatalisme religioase.. care te condiționează sa accepți fără sa înțelegi,....pe scurt :)) : fără Shakespeare.)
 După ce înțelegi cum ai ajuns aici, începe procesul de Dezvățare de tine însuti, ca sa te poți reclădi din nou după un " Design" ales si conceput de tine si nu de cei ce te-au influențat fără ca tu sa ai de ales.

Pentru ca daca nu știi ca exista opțiuni, nu exista alegere reala!



Tuesday, 20 June 2017

Life through a porthole...: Zeigarnik Effect, unfinished work ....and frustrat...

Life through a porthole...: Zeigarnik Effect, unfinished work ....and frustrat...: Zeigarnik Effect, unfinished work ....and frustration... You have not even started a thing and you're thinking about the result!...

Zeigarnik Effect, unfinished work ....and frustration...



You have not even started a thing and you're thinking about the result!:)

In scientific terms, we are talking about the Zeigarnik Effect, the function of our brain that schedules us to finish something started.
The Zeigarnik effect is based on an experiment by a Russian psychologist, Bluma Zeigarnik in 1927, after seeing a strange thing in a coffee shop in Vienna: the waiters only remembered the commands that had to be served and they had not been paid. After a customer left the café, the waiters actually forgot what had been served
In 1982 Kenneth Mc Graw made another test based on the Zeigarnick Effect. His result was that almost 90% of the participants remembered things they had not finished.
Well, the Zeigarnik Effect explains a simple phenomenon that happens in our minds. We remain
connected to things that have begun and are not over.
Very good! ... until it's not that good :)
Because this Zeigarnik Effect can be used by third-party manipulators to keep our minds busy with things / situations left unfinished.
For example in television Zeigarnik effect is used very often. Remember the situations, or the series in which the beautiful :)))..(Hose Armando, Juan, Fernando, etc.) :)) died but in the last sequence appears a miraculous clue that makes you believe they´re alive.
And you stay with your mind there until the next episode, or:...:)) Rambo 1, Rambo 2, Rambo 3 .... Rambo7 ..... Rambo is back ... and the list can continue indefinitely ..
Most of us continually postpone things because it seems to us that what we have to do is too hard, or we're afraid of failure, or we just do not know where to start.
But the Zeigarnik  Effect tells us that our mind is made to want to finish things up.
So the solution to do what you have on the list is to ... Start.
Start anywhere, just.. Start.
Appetite comes with eating, mood  comes  with working!
I know from the experience that it's hard to change a habit, it's hard to change yourself, not because you can not, or because you have no resources, or because you miss something ... No!
The main reason why people change hard (although they live every day frustrated by the unfinished things, the things not done, started... in the head) is because it is much more comfortable to lie to yourself than to admit that you are in a Big shit!
Eventually it is said that the truth will set you free :)) but first you will get angry as hell!

But do not forget "Life's a journey not a destination!"



Sunday, 11 June 2017

Life, through a porthole...,: The Schrödinger's cat ..Why I talk about cats and...

Life, through a porthole...,: The Schrödinger's cat ..Why I talk about cats and...: The Schrödinger's cat .. Why I talk about cats and especially about Schrödinger's cat (especially as his cat demonstrates ...

The Schrödinger´s cat..

The Schrödinger's cat ...



Why I talk about cats and especially about Schrödinger's cat (especially as his cat demonstrates something about quantum theory)...well, very simple :)) because, by analogy, Schrödinger's cat demonstrates something in human behavior as well.
In 1935 Erwin Schrödinger conducted an experiment in which a cat remained in a box for an hour. Together with the cat, there is an ampoule containing a deadly poison.
In this hour, there is a chance that the vial will open and an equal chance that the vial will remain sealed. If the vial containing the poison would be broken, one could say with certainty that the cat is dead :)) as was the case in the bottle remains sealed and the cat has been still living.
Therefore, this demonstrates that: until an observer opens the box to see the condition of the cat, the cat can be considered as living and dead. However, when the box is opened, the cat no longer has a "choice", it´s  either alive or dead, and this can be said without a doubt.
And what? What does this have to do with us, the people?
Well, the Schrödinger's cat experiment demonstrates When That "something" or "someone" is not Observed, it CAN exist simultaneously in all Possible configurations.
The mere observation of a system forces the system to crash and the "object" or "subject" to remains in a certain state. More specifically, even conceptually, people behave the same in similar circumstances.
In the privacy of the personal space, every person acts with total freedom, without prejudice, but when any person reaches or is brought to the spotlight of society, he/she is forced into a version of himself, who may or may not reflect Our true intentions.
This person (like every person), like Schrodinger's cat, is forced to play a role, though it would have had another option. That makes us confused, creates that state of ambiguity many times, we seem to know each other well and yet .., hmm .. or maybe not! - I thought I knew him /her... hmm?!
The idea is the simple act of observing, the simple fact that we are supervised, changes drastically our behavior, although lately, we live without a wish for it, a continuing state of "Big Brother," not to wonder then, that Everything seems theatrical and fake ...
*****

Pisica Lui Schrödinger


De ce  mi-aș dori eu să vorbesc despre pisici și mai ales despre pisica individului Schrödinger, .. foarte simplu :)) pentru că prin analogie "experimentul lui Schrödinger" se regăsește și în comportamentul uman ..
În 1935 Erwin Schrödinger a efectuat un experiment în care o pisică a rămas într-o cutie timp de o oră. Împreună cu pisica, în cutie se mai află și o fiolă conținând o otrava moartala.În această oră, există o șansă ca flaconul să se deschidă și o șansă egală ca flaconul să rămână sigilat. In cazul in care flaconul ar fi spart, se poate spune cu siguranta ca pisica este moarta, :)) la fel  si cazul in care flaconul rămânea sigilat si pisica ar fi fost vie.
Ce demonstreaza acest lucru? Ei bine asta arata ca: pana ce un observator nu deschide cutia pentru a vedea starea pisicii, pisica poate fi considerata a fi atat vie cat si moarta. Cu toate acestea, în momentul deschiderii cutiei, pisica nu mai are o "alegere". Ea este fie vie, fie morta, și acest lucru se poate spune fără nici o îndoială.
Si ce daca ? Ce are acest fapt a face cu noi? Cu oamenii?
Ei bine, experimentul pisicii lui Schrödinger demonstrează ca: atunci când "ceva" sau "cineva" nu este observat , poate exista simultan in toate configurațiile posibile.
Simpla observare a unui sistem forțează sistemul să se prăbușească și "obiectul" sau "subiectul" să rămână într-o anumită stare. Mai exact, chiar conceptual, oamenii se comportă la fel în circumstanțe similare.În intimitatea spațiului personal, fiecare om acționează cu o libertate totală, fără prejudecăți, dar atunci când acea persoană ajunge, sau este adusă in lumina reflectoarelor societății,el sau ea, este forțat sa ramana într-o versiune a lui" însuși", care poate sau nu să reflecte, adevăratele noastre intenții.
Această persoană ( orice persoană), ca și pisica lui Schrodinger, este obligată să joace un rol, deși, ar fi avut si o altă opțiune. Asta ne face confuzi, creează acea stare de ambiguitate de multe ori, se pare că ne cunoaștem bine și totuși ... hmm .. sau poate nu! - Am crezut că l-am cunoscut ... hmm ?!
Ideea este ca, simplul act de observare, simplul fapt că ne știm supravegheați, schimbă drastic comportamentul nostru, deși în ultima vreme trăim, poate fără sa ne dorim asta, o stare continuă de "Big Brother "..
Să nu ne miram atunci, ca totul pare a fi teatral ambiguu si fals...


Suntem....

Suntem... Suntem toți praf în ochii iubirii covârșitoare numite dementa. Suntem piese de puzzle, pe care destinul nu le număra ...